Cum te prefaci că salvezi leii pentru a face profit: cazul unui HTC One M9

de: Alexandru Puiu
03 08. 2015

La câteva săptămâni după ce a fost vânat unul dintre cei mai populari lei din lume, Goldgenie a lansat un HTC One M9 placat cu aur pentru Cecil.

În urmă cu mai puţin de o lună s-a iscat un scandal internaţional de proporţii când un leu dintr-un parc naţional din Zimbabwe a fost atras din adăpostul său şi vânat cu arcul.

Rana provocată a fost atât de gravă, încât a animalul nu a mai putut fi salvat, iar îngrijitorii parcului au fost nevoiţi să-l împuşte.

Felina în cauza era Cecil, un leu devenit foarte popular în ultimii ani după ce a participat la mai multe studii realizate de universitatea Oxford.

Pentru a atrage atenţia asupra evenimentului şi pentru a face şi nişte bani în acelaşi timp (în special pentru a face bani), britanicii de la Goldgenie s-au decis să lanseze o ediţie limitată de HTC One M9 placată cu aur sub formă de tribut pentru Cecil. I

lustrat în imaginea de mai sus, gadgetul va fi produs în serie limitată de 99 de bucăţi şi, pe lângă aurul de 24 de karate de pe spate, va fi gravat cu afirmţia ,,For Cecil and his Kingdom” (Pentru Cecil şi regatul său.)

Un astfel de dispozitiv se comercializează cu 2500 de dolari, dintre care doar 10 procente vor merge către fundaţia Friends of Hwange Trust. Aceasta din urmă este o organizaţie al cărei unic scop implică conservarea Parcului Naţional Hwange din Zimbabwe, unde a locuit Cecil.

Pentru a întâri şi mai mult ”scopul nobil” din spatele ediţiei speciale de HTC One M9, oficialii Goldgenie au declarat că acesta e menit ,,să ne amintească de frumuseţea vieţii sălbatice şi importanţa conservării sale.